de ziua noastră, astăzi

două bucățele de cv al româniei, așa .. de la aia mai recentă la aia mai veche. le cam știe toată lumea, dar mie tot mi se face pielea de găină când mă uit din nou.





ca să se contrabalanseze cu tot ce ziceam acu' trei posturi. adică trebuie privit și sfertul plin al paharului. atâta sfert, cât e.

full stop

astăzi în jurul orei unsprezece mi-am dat cu portiera în căpățână. am reușit această performanță după ce am dat cu capul în compostor în autobuz vineri încercând să-mi aranșez fularul eșarfă astfel încât să-mi chiar stea la gât.

deci e nevoie totuși de un anumit antrenament. nu poate reuși oricine. de la compostor m-a durut câteva secunde. azi însă, după atâtea ore, durerea persistă și insistă și revine. deși mi-am pus salamul la cap imediat după impact. era singurul lucru din frigider care avea o suprafață de contact rezonabilă pentru a imita un calmant rece ușor aplicabil pentru oameni dispraxici care au nevoie de ajutor.
cred că am.

mă doare capul de azi dimineață. totuși nu sunt sigură că mă doare doare. s-ar putea să fi dezvoltat o anume ipohondrie cum că contuziile formează tumori sau cheaguri de sânge sau tot felul de lucruri care nu-mi produc nici o plăcere dar continui să mi le imaginez. că dacă.

cool november

am aflat când și cum se întâmplă lucrurile pe care le aștepți de mult. cam asta trebuie făcut.

pleci de unde dormi în mod normal ca să dormi la cine n-ai mai dormit de câteva luni. știi că se adună lume și se plănuiește a se juca blanko. suni la ușă iar în hol te descalți pe întuneric căci lumea se uită de fapt la film. auzi că-i ceva spaniol, te gândești că oricum nu te-ai mai uitat de ceva timp la ceva spaniol deci consideri c-ai picat la țanc. wrong. filmul e horror. atât de horror că te duci să te preocupi cu o supă de roșii pe reșou. te-ntorci la țipete și sânge și blair witch reloaded. de atâta groază ți se arde supa. se termină și supliciul și tot. te culci ca să ajungi să visezi peste vreo trei ore că ai un bebeluș de mărimea unui pix pe care-l uiți în ghiozdan vreo două zile. când îți aduci aminte dai buzna să-l deschizi disperând la gândul că poate-a murit între timp. ei, n-a murit. dar gândul că tu l-ai uitat în ghiozdan atâta vreme te dă peste cap și începi să plângi că ce mamă ești. te trezești fără aer, în sughițuri cu conștiința terfeliță.

dimineața la zece afli c-ai votat degeaba.
apoi te-ndrepți spre casă. unde sună telefonul care să-ți schimbe un an de-acum încolo.

totul începe cu un film horror și se termină cu bine.
te necesitas tres cojones y ya esta.

down with heels

am plecat, am fost și am venit înapoi din capitală. am făcut și 33 de poze pe care mi-e incredibil de lene să le scot de pe cameră. chiar dacă unele sunt chiar drăguțe, făcute-n dimineață de sâmbătă când nu era nici dracu' pe unirii iar eu tropăiam în botine mâncând sandwich-uri cu salam și ardei capia. mă tot plimbam spre casa poporului că n-aveam ce să fac cu jumătate de oră. după care m-am întors din drum că mi-am dat seama că am estimat greșit și că degeaba se vede aproape din intersecția cu decebal. că nu e. și că
n-am să ajung la timp la clinică.

la care clinică a fost excelent și indescriptibil pentru ora asta pentru că pic de somn. după atâta drum cu mașina ba prin ploaie-n beznă ba prin ceață-n beznă, curățând portocale cu picioarele pe bord, de la atâta durere.

nu mai port botine. devil's sent, no doubt.

poor us

în românia cu r mic, șoferii de autobuz se intrigă că "ce stai în curul meu cum îndrăznești să-ncerci să mă-ntrebi dacă adică plec de aici sau plec din stație" ca să ai habar dacă să urci acuma sau nu încă. șoferii închid ușile peste mame cu copii care atunci încearcă să urce, iar dacă mamele se perplexează "domnule nu vedeți că am copii cum închideți ușile așa.." atunci șoferii le urlă descreierați acestor mame că "s-arunce dracului afară copiii din autobuz, asta să facă"

în românia cu r mic, legitimațiile de călătorie pentru studenți cât și cupoanele care să le țină buzunarele mai mult la sute de km, vin cam la două luni de la începerea anului universitar, c-așa-i frumos și misterios .. playing hardtoget cu banii cetățenilor ș-așa săraci ș-așa lipsiți de vlagă inhibați de comunism și deprimant de muți în compartiment, uitându-se în goluri și-n banchete pline de jeg, atunci când nu se pun în funcțiune trenuri trase-n tapițerie textilă, în loc de săgeți, în care întrebi dacă "asta nu cumva e clasa-ntâi.." "nu. e doar băsescu în plină campanie, domnișoară, nu vedeți că-s toate vopsite-n portocaliu?"

în românia cu r mic, stai la coadă-ntr-o clinică de stat, cu bilet număru' șapte, dar doctorii vin la 9 jumate când programu-i de la 8 iar ție-ți vine rândul după 10 persoane nu după șase, ca s-ajungi înăuntru și să te trimită să faci "radiografie cu patruzeci de lei că nu există fonduri" și nici formă și nici nimic, iar când se-ntreabă de durere, tu trebuie să zici că "da, te doare tare", s-apeși pe fiecare silabă, că doară "dacă nu te-ar fi durut serios n-ai fi venit la doctori nu? nuuu?" nu mai contează nici să descrii că tu de fapt înțepenești și nu poți umbla și depinzi de alții cu "spală tu te rog vasele și adu-mi cartea de pe masă" pentru că se pare că plecăm de la ipoteza că ne ducem la spital din pură ipohondrie, un popor întreg bineînțeles

în românia cu r mic .. generalizăm și pluralizăm și articulăm. șoferii. trenurile. doctorii. o apă ș-un pământ pe care viermuim cu toții, că parcă eliade zicea că viermuiește dar nu știa săracu' ce-o să mai fie și ce-o să se mai viermuiască încă în românia noastră dragă, în care trebuie să ne focalizăm pe câmpii, dealuri, munți și peșteri, deltă și litoral și toate formele de relief că de toate avem, și mănăstiri și eliade, apropo de el, și eugen ionescu, chit că plecase de la noi, și constantin noica și pleșu, ca să băgăm și câte un viu, și liiceanu că dacă-s prieteni, și sofia vicoveanca și maria dragomiroiu și maia morgenstern și gheorghe visu, că dinică a murit, și și.. până uităm că urmează alegerile și ar trebui să mergem să votăm și n-avem cu cine. noapte bună plăcută-n continuare, că-n românia e noapte de prea mult timp.

tanners tan tanned

despre americani.
nu că românii s-ar lăsa mai prejos.

"Megan: Yeah, I guess . . . I could stop one day. I know that it’s not good for you. I mean my mom got skin cancer because of it. . .

Interviewer: You mean your mother right now has skin cancer because of tanning too much?

Megan: Oh yeah, and she lives in Hawaii, and so she tans outside a lot too, and the doctor told her it’s basically because of tanning too much. Anyways, I know that I don’t have it yet, so I guess I can always stop when I start to see moles popping up on my skin"

"Paula: My kids tan. Both the boys and the girls. And I tell them to.

Interviewer: You tell your kids to get tanned?

Paula: Oh yeah [laughs]. They look so much better when they’re tanned"

To Die For: The Semiotic Seductive Power of the Tanned Body
by P. Vannini and A.M. McCright
Symbolic Interaction Vol. 27 No. 23 p: 309-332.

love pain

mi-am pierdut inspirația.
ca de fiecare dată când se întâmplă acest lucru, este pentru că. efectiv sunt amețită de fericită. iar în aceste condiții nu pot să scriu și nici nu-mi prea doresc. o să se consume la un moment dat, iar când se va fi terminat acest val de serotonină, poate mă apuc și consemnez aici, sau poate nu.

căci eram gata să scriu și aseară. căci valurile astea-s trecătoare, ca și când te-mbraci de octombrie și e soare cu opșpe grade afară și te gândești că se duce naibii planeta cu tot cu climă și cu tot cu noi. dar n-am scris aseară, căci a mai venit un val, și încă sunt pe val, deci e bizar totuși că am și început să scriu aici, căci ideea era că nu pot să scriu și așadar deci îmi explicam absența.

iar dacă mai înțelege cineva ceva, e bine. că totuși mie-mi plac cititorii mei chiar dacă nu-i las să vorbească. că e mai liniște așa, și mie așa-mi place.

dar ca să nu închei fără să mă explic complet, love pain se referă la faptul că dacă după doi ani, alergi să deschizi la interfon și te lovești la un picior din atâta goană, se numește fericire, și că de aia mi-am pierdut inspirația.